Tradiţia acestei aniversări a început la Bucureşti, pe 22 noiembrie 1867, când au fost deschise cursurile celei de a doua şcoli normale din Principatele Române. Anul în sine marca începutul unor schimbări majore în istoria sistemului de învăţământ şi a educaţiei în Principatele Române, ca rezultat al eforturilor de câteva decenii ale intelectualilor paşoptişti de a ridica cultural poporul român.

 ,,Nu vom avea şcoli bune săteşti decât cu condiţiunea de a avea mai întâi învăţători”.
În contextul epocii, era nevoie de învăţători săteşti mai bine pregătiţi într-o şcoală organizată pe principii pedagogice. Unica şcoală normală de la Iaşi nu mai putea să ofere, singură, necesarul mare de învăţători cerut de nevoile ţării. În vederea realizării acestei şcoli, în octombrie 1867, sociologul Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, a înaintat domnitorului Carol I un raport în care sublinia, printre altele, că ,,nu vom avea şcoli bune săteşti decât cu condiţiunea de a avea mai întâi învăţători capabili şi la înălţimea chemării lor”. Prin decretul semnat la 20 octombrie 1867, domnitorul Carol I a numit o comisie care avea rolul de a se ocupa de pregătirea lucrărilor în vederea organizării ,,unei şcoli preparatoare de învăţători săteşti” la Bucureşti. Comisia era alcătuită din Carol Davila, Constantin Esarcu, V.A.Urechia, Gr.Ştefănescu şi August Treboniu Laurian, coordonator fiind Dimitrie Gusti.

       Perioada Bucureşteană (1867-1896)

Prima vizită a domnitorului în şcoală a avut loc pe 30 noiembrie. De atunci , ,,Sf.Andrei” a fost adoptat ca protector spiritual al şcolii, iar data în sine devenind, convenţional, ziua ,,de naştere”. Până la construirea unei clădiri proprii, şcoala a funcţionat în Bucureşti, în spaţii închiriate, timp de 29 de ani. În primul an, titulatura şcolii a fost ,,Institutul Pedagogic din Bucureşti” şi nu a avut buget. Primul director , între anii 1868-1881, a fost George Radu Melidon. Personalitate a învăţământului românesc, Melidon a fost unul dintre militanţii ridicării culturale şi luminării poporului român prin organizarea şcolilor de la sate.În acest scop, el s-a străduit ca şcoala normală din Bucureşti să devină un centru–model de îndrumare metodică pentru celelalte şcoli normale din ţară. În 1870 şcoala a dat prima serie de 40 de absolvenţi cu trei ani de studiu. La serbare, premiile au fost împărţite de Doamna Elisabeta, soţia domnitorului.

       Perioada câmpulungeană

La sugestia regelui Carol I , demersurile strămutării Şcolii Normale ,,Carol I” din Bucureşti la Câmpulung au început în anul 1887.Terenul pe care urma să se construiască un local propriu pentru şcoala normală de la Câmpulung a fost ales de Dimitrie Sturza şi Spiru Haret, lângă Biserica Flămânda, unde fusese o şcoală cu întreţinere gratuită pentru cei ce învăţau, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tratativele pentru cumpărarea a 10 hectare ,,sub dealul Flămânda, despre oraş” s-au purtat între Dimitrie A.Sturza, ministrul Instrucţiunii Publice, şi Istrate Rizeanu , primarul oraşului Câmpulung, ca reprezentant al Consiliului Comunal. Locuitorii oraşului şi ai judeţului Muscel, bucuroşi pentru o asemenea decizie, au trimis o telegramă de mulţumire lui Nicolae Kretzulescu, preşedintele Senatului (născut de altfel în Leordeni). Telegrama a fost citită în şedinţa din 11 ianuarie 1890. Planul construcţiei şcolii a fost întocmit de arhitectul Socolescu, iar lucrările de construcţie au fost conduse de Giovani Batista Dreina. Piatra fundamentală a monumentalei clădiri s-a pus pe 26 octombrie 1892. Au fost prezenţi : Tache Ionescu, ministrul Instrucţiunii Publice, Alexandru Rîmniceanu, prefectul judeţului Muscel, Istrate Rizeanu, primarul oraşului, M.Sachelarie, preşedintele Tribunalului, Gh.Ionescu, revizorul şcolar al judeţului ş.a. Alcătuită din 113 încăperi şi un amfiteatru mare şi frumos, şcoala are o suprafaţă de studiu de 8.000 de metri pătraţi. A costat 12.000 de galbeni, oferiţi de Carol I încă din 22 decembrie 1867 pentru ,,clădirea unui edificiu propriu în care se va aşeza Institutul Pedagogic din Bucureşti, menit a da învăţători comunelor rurale”. Şcoala s-a inaugurat în 1896.

În prima serie de absolvenţi de aici a fost Constantin Rădulescu-Codin, născut în satul Zgripceşti , comuna Beleţi-Negreşti, Muscel. Învăţător, revizor şcolar, remarcabil culegător de folclor. Printre primii bursieri admişi în 1896 a fost Ion Mihalache, născut în satul Goleştii Badii, Muscel (1882-m.1965) . A absolvit ca şef de promoţie în 1901. În muzeul şcolii se află bustul său, o donaţie din partea PNŢ-CD Argeş.
După reforma învăţământului din 1948, s-a numit Liceul Pedagogic Câmpulung-Muscel. Tot atunci s-au pierdut lucrări de mare valoare, printre care tabloul ,,Ascensiunea Madonei” (recuperat ulterior), donat în 1898 de Ministerul Instrucţiunii Publice, şi un bust al regelui Carol I.

 

PERSONALITĂŢI ALE  
COLEGIULUI NAŢIONAL PEDAGOGIC „CAROL I”

 

Ion C. Massim  este primul profesor din lista propusă de D. Gusti pentru numirea la Şcoala Normală din Bucureşti. El a girat şi postul de director până la numirea lui G. R. Melidon. Ca formaţie  intelectuală şi concepţie pedagogică, Ion C. Massim a aparţinut curentului iluminist ardelean, înscriindu-se în rândul cărturarilor transilvăneni care au trecut Carpaţii, contribuind la redeşteptarea naţională. A activat ca profesor de limba română la Şcoala Normală. A publicat lucrări de referinţă precum „Noul abecedar românesc” cu abordări metodice privind scrisul şi cititul; în calitatea lui de lingvist este autorul,  împreună cu August Treboniu Laurian, al Dicţionarului limbii române editat de Academia Română.(1873-1877). În semn de recunoştinţă, biblioteca şcolii îi poartă numele.

Ion Ionescu de la Brad, economist şi agronom de frunte, a făcut cursuri de specializare în Franţa, printre care cele de ştiinţe naturale la Sorbona.. Experienţa acumulată, în cadrul lecţiilor  susţinute  elevilor şcolii normale, a fost fructificată în lucrarea „Lecţii elementare de agricultură ”. Adept al unei agriculturi pe baze ştiinţifice, a militat pentru folosirea maşinilor agricole, înfiinţând o şcoală şi o fermă model la Brad.

Printre primii bursieri admişi în 1896 a fost Ion Mihalache, născut în satul Goleştii Badii, Muscel (1882-m.1965). A absolvit ca şef de promoţie în 1901.  A fost  ministru de interne, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Muscel şi ulterior, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din România.

Constantin Esarcu, naturalist şi om politic român, ministru de externe al României(1891),  a fost iniţiator şi preşedintele Comitetului pentru construirea Ateneului Român. Se numără printre primii profesori ai Şcolii Normale de la Bucureşti , fiind şi primul profesor de biologie al Universităţii din Bucureşti. Activitatea sa prodigioasă a fost încununată  de alegerea ca membru corespondent al Academiei Române.

Petre S. Aurelian, prim-ministru (în titulatura epocii, preşedinte al Consiliului de Miniştri) în intervalul  nov. 1896-mart. 1897, lider al grupării drapeliste a P.N.L, s-a remarcat ca agronom şi economist, susţinând curentul protecţionist în economie. A fost în viziunea lui N. Iorga „unul dintre cei dintâi români care  au avut cunoştinţe serioase de agricultură”.

Catedra de pedagogie a şcolii normale după G.R. Melidon s-a bucurat în continuare de cadre de prestigiu, la loc de frunte se situează Petre Dulfu. Cunoscut mai cu seamă pentru „ Isprăvile lui Păcală ”, el este şi un reputat pedagog.

Ilarion Velculescu,  eminent profesor de pedagogie, a condus destinele şcolii în calitate de director între anii 1898-1921, cu o întrerupere  de trei ani, inclusiv în dificilele momente ale primului război mondial, când localul  este transformat în spital militar.

Ion Nanu -Muscel a activat în şcoala  de la Câmpulung, devine profesor la Facultatea de medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române. A făcut cercetări asupra holerei şi febrei recurente.

În prima serie de absolvenţi de aici a fost Constantin Rădulescu-Codin, învăţător, revizor şcolar, remarcabil culegător de folclor, situându-se alături de marii folclorişti Simion Florean Marian, I. Pop Reteganul. Exemplară figură de patriot a luptat în războiul de reîntregire, fiind decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”.

I.C. Petrescu a  fost reprezentant de frunte al şcolii pedagogice româneşti, profesor de pedagogie la Universitatea din Bucureşti. Cu studii în Germania şi Franţa va deţine importante demnităţi în Ministerul Instrucţiunii Publice, luând măsuri pentru  dezvoltarea întregului sistem de învăţământ românesc. În Bucureşti, ca apreciere a activităţii sale pedagogice s-a înfiinţat după 1989 Biblioteca Pedagogica Naţionala "I.C. Petrescu". Faptul că Şcoala Normală „Carol I” şi-a împlinit menirea este demonstrat de absolvenţi de frunte ai acesteia, care au devenit, deseori, peste ani dascălii săi de seamă. În  această dublă calitate, îi putem pomeni pe Ilie Patraulea, ajuns profesor de pedagogie şi pe  Ilie Stănculescu, la rândul său, şef de promoţie al Şcolii, ajuns la finalul studiilor superioare profesor de  pedagogie, atât la Şcoala Normală cât şi în cadrul Institutului Pedagogic din Piteşti. Rămâne în analele Şcolii ca unul dintre cei mai apreciaţi dascăli şi directori. Lucrarea sa intitulată „Psihologia copilului şi psihologia pedagogică” este de referinţă în acest domeniu. 

Prof. Univ. dr. Ion Tudosescu, absolvent al şcolii, fost decan al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, s-a remarcat prin opera vastă ce cuprinde ca ultime titluri: Ordine si hazard (1996), Metafilosofie (1997), Identitatea axiologică a românilor (1999), Acţiune umană si eficientă (2000), Fiintă, Esentă, Existentă. Tratat de ontologie, I (2002), Existentă, devenire, determinism, Tratat de ontologie, II (2003), Existentă socială si umană. Tratat de ontologie, III (în curs de aparitie). Prin activitatea sa este un reprezentant de seamă al gândirii filozofice româneşti.

Prof. Univ. dr. Nicolae Oprescu, şeful promoţiei de glorie al Şcolii Normale „Carol I”, anul 1944.  s-a remarcat prin teza sa de doctorat „Rolul formativ al învăţământului matematic la clasele I-IV”. Aceasta evidenţiază preocupările sale în domeniul pedagogiei, completate de alte lucrări precum : Curs de pedagogie (1984), Les jeux didactiques dans le processus éducatif (Sofia, 1965).

Prof. univ. dr. Ioan Neacşu (n. 1945) este profesor la Facultatea de Psihologie, Universitatea Bucureşti. A publicat: „Metode si tehnici de învăţare eficientă” (1990), „Instruire si învăţare” (1999), „Prelegeri pedagogice”.